TON¹ s. n. 1. sunet (muzical). ◊ intervalul dintre două trepte alăturate ale gamei diatonice, echivalent cu două semitonuri. ♦ a da ŭl = a) a stabili tonalitatea unei cântări vocale, cu diapazonul; b) a iniția ceva. 2. mlădiere, inflexiune a vocii, intonație. 3. fel de a-și exprima gândurile; fel de a fi, de a se purta. ◊ atmosferă specifică din cuprinsul unei opere (literare). 4. nuanță a culorii (într-un tablou). ◊ culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou. (< fr. ton, lat. tonus) Vezi definitia »

DIGITRÓN s. n. (Electron.) Tub cu descărcare luminescentă, cu mai mulți catozi, folosit pentru indicații alfanumerice în aparatura digitală de măsurare. – Din fr. digitron. Vezi definitia »

CABOȘÓN s. n. 1. piesă (semi)prețioasă fără fațete, montată ca podoabă în metal (filigranat). 2. (arhit.) ornament mic de piatră încrustat într-o fațadă. (< fr. cabochon) Vezi definitia »

chițión s.m. (reg.) numele unei plante din care copiii fac o pastă. Vezi definitia »

a avea nailon expr. (intl.) a atrage, a seduce Vezi definitia »