BOTÁNICĂ (‹ fr. {i}) s. f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul plantelor, cercetînd structura, activitatea vitală și dezvoltarea lor, relații cu mediul, repartizarea lor în spațiu și timp, clasificarea, originea și evoluția lor. Primele consemnări cunoscute despre plante datează din timpul lui Teofrast (c. 372-287 î. Hr.) și Discoride (sec. 1 î. Hr.). Datorită descoperirii microscopului (sec. 17) și dezvoltării metodei experimentale, b. marchează un salt calitativ; în cadrul ei își delimitează aria de cercetare, separîndu-se, o serie de discipline: anatomia și fiziologia plantelor, citologia, geobotanica etc. Dintre cercetătorii români s-au remarcat stolnicul Constantin Cantacuzino (a alcătuit cea mai veche hartă geobotanică de la noi), Tr. Săvulescu, I. Prodan, D. Brândză, A. Borza, E. Pop, E.I. Nyárády. Vezi definitia »

SÍCĂ, sici, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari de culoare verde-închis dispuse în rozete și cu flori mici albăstrui sau roșietice în formă de spiculețe (Statice gmelini). – Et. nec. Vezi definitia »

HOÁSPĂ, hoaspe, s. f. (Reg.) Înveliș al grăuntelui de cereale, al bobului de fasole, de mazăre etc. – Et. nec. Vezi definitia »

NEBRÍDĂ s. f. piele de ied purtată de zeul Dionysos, de satiri și menade, în timpul misterelor eleusine. (< fr. nébride) Vezi definitia »

COTÍGĂ, cotigi, s. f. 1. Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă, [Var.: cotiúgă s. f.] – Din ucr. kotyha. Vezi definitia »