Definita cuvantului bauxită
BAUXÍTĂ (‹fr. {i}; {s} Baux) s. f. Rocă sedimentară alcătuită din hidroxizi de aluminiu (40-80 la sută) și subordonat hidroxizi de fier, de culoare roșie, brună sau cenușie-verzuie. În reg. cu climă tropicală și subtropicală formează depozite stratiforme, lenticulare sau sub formă de pungi, reprezentînd: a) produs rezidual de alterare lateritică a unor roci vulcanice (andezite, bazalte); b) rezultatul precipitării anorganice a unor coloizi aluminoși în bazine de sedimentare; c) produs rezidual format în urma dizolvării calcarelor aluminoase de către apele subterane. B. reprezintă principala sursă pentru obținerea aluminiului.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu bauxită
HÁITĂ, haite, s. f. 1. Grup de câini, de lupi etc. care umblă împreună (după pradă). ♦ Fig. Bandă (de răufăcători). 2. (Înv.) Vânătoare (cu gonaci și câini); goană. 3. (Reg.) Cățea (rea); p. ext. câine (rău). ♦ Epitet dat unei femei rele sau desfrânate. – Din magh. hajtó. Vezi definitia »
CONTRAINSULÍNĂ s. f. hormon diabetogen al hipofizei. (< fr. contre-insuline) Vezi definitia »
SCOÁRȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Înveliș extern (gros și tare) al trunchiului și al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coajă. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine de bună-cuviință. (Reg.) Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. 2. Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarța cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță nervoasă cenușie. 4. Copertă rigidă a unei cărți, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunțe. 6. Covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână. – Lat. scortea. Vezi definitia »
CÓPULĂ s.f. Cuvânt de legătură; verb copulativ. ♦ (Log.) Cuvânt care leagă subiectul de predicat. [Cf. fr. copule, lat. copula – legătură]. Vezi definitia »
caleáșcă (caléști), s. f. – Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. – Mr. caleașcă. Cuvîntul a putut intra în rom. pe mai multe căi, deoarece apare în multe limbi europene. Pare a fi de origine cehă, kolesa (de la kolo „roată”), de aici germ. Kalesche, it. calessa, fr. calèche (› sp. calesa). Cf. pe de altă parte, tc. kaleșka, bg. kaliaska, mag. kalicka, pol. kolasa, rus. koljaska. În rom. pare să fi intrat din tc. sau din rus. (din bg., după Conev; însă istoria cuvîntului bg. nu este clară; din mag. după Gáldi, Dict., 112). Meyer, Neugr. St., II, 74, îl derivă din rom. ngr. ϰαλιάσϰα. Vezi definitia »