CĂTUNEANU, Vasile (n. 1918, Iași), inginer român. Prof. univ. la București. Lucrări în domeniul antenelor, fiabilităților dispozitivelor și circuitelor electronice și sistemelor electronice de control automat. Vezi definitia »

1.nu exista cuvantul in dex.2,daca totusi cineva te-a botezat „frustrat”-demitizarea acestui cuvant este: 1,Frustrati suntem cu totii.-dar mai mult *frustrat este taciturnul(omul care tace) si mai putin *frustrat este vorbaretul(omul care vorbeste)-mai ales daca acesta are si ceva de transmis celor din jurul lui.(oamenilor in special) A.P. Vezi definitia »

BRĂTIANU, veche familie românească cu rol important în viața politică, economică și culturală națională în sec. 19-20. Mai importanți: 1. Dumitru C.B. (1817-1892, n. Pitești), diplomat și om politic liberal. În rîndurile emigrației române la Paris a luat parte la acțiunile revoluționare din febr. 1848; reîntorcîndu-se în țară, a fost unul dintre conducătorii revoluției române. După înfrîngerea acesteia, ca reprezentant al emigrației române în Comitetul Democratic European de la Londra, a desfășurat o intensă activitate în vederea pregătirii Unirii Principatelor. După 1859, de mai multe ori ministru și prim-min. (apr.-iun. 1881). Unul dintre liderii „opoziției unite” (1885-1888). Președinte al Partidului Național-Liberal (P.N.L.) (1891-1892). 2. Ion. C.B. (1821-1891, n. Pitești), om politic liberal. Frate cu B. (1). Alături de acesta, a luat parte la evenimentele revoluționare de la Paris și București din 1848, fiind secretar al Guvernului Provizoriu. După înfrîngerea revoluției, a luptat în emigrație pentru idealul unității naționale a românilor. Împreună cu M. Kogălniceanu, a avut un rol important în făurirea statului modern român și în lupta pentru proclamarea independenței depline a acestuia. Inițial a susținut candidatura lui Al. I. Cuza pentru ca, în 1861, să se alăture adversarilor domnitorului; partizan al aducerii pe tronul țării a a unui principe străin, propune coroana României principelui Carol de Hohenzollern (1866). De mai multe ori ministru și prim-min. (1876-1888, cu o întrerupere apr.-iun. 1881). Unul dintre fondatorii P.N.L. (1875), apoi președinte pînă în 1891. Pe plan intern, rol important în elaborarea și aplicarea sistemului constituțional parlamentar democratic. Guvernul condus de B. a inițiat măsuri pentru consolidarea monarhiei prin adoptarea legii succesiunii la tron (1880) și proclamarea Regatului (1881), pentru stimularea industriei și organizarea finanțelor ș.a. A condus delegația română la Congresul de la Berlin (iun. 1878) și a semnat la Viena (1883) tratatul secret cu Austro-Ungaria, la care a aderat și Germania. M. de onoare al acad. (1885). 3. Ion (Ionel) I.C.B. (1864-1927, n. Florica, azi Ștefănești-Argeș), om politic liberal. Fiul lui B. (2). Președinte al P.N.L. (1909-1927); de mai multe ori ministru și prim-min. (1908-1910, 1914-1918, 1918-1919, 1922-1926, iun.-nov. 1927). A condus activitatea diplomatică și politică a României îndreptată spre desăvîrșirea statului național unitar. A contribuit la reorientarea politicii externe românești înspre puterile Antantei, hotărînd intrarea în război alături de Aliați (1916). Șeful delegației române la Conferința de Pace de la Versailles. A realizat o serie de reforme menite să consolideze statul: legiferarea reformei agrare, adoptarea unei noi Constituții (1923), promovarea unei politici economice adecvate, adoptarea actului de succesiune la tron (1926) ș.a. După sfîrșitul războiului a consolidat relațiile cu Franța, Marea Britanie, Polonia, Iugoslavia, Ceho-Slovacia. Unul dintre fondatorii statului național unitar român. M. de onoare al Acad. (1927). 4. Constantin (Dinu) I.C.B. (1866-1950, n. Florica, azi Ștefănești-Argeș), om politic liberal. Fiul lui B. (2). Președinte al P.N.L. (1934-1947); de mai multe ori ministru. A militat pentru aplicarea regimului democratic întemeiat de Constituția din 1923. S-a opus regimului de autoritate monarhică (1938-1940) și a protestat împotriva amputărilor teritoriale din vara anului 1940. Și-a dat asentimentul la instaurarea regimului lui Ion Antonescu (sept. 1940), dar nu l-a susținut. În activitatea politică, alături de Iuliu Maniu, s-a opus aderării României la Pactul Tripartit. Unul dintre fondatorii Blocului Național Democratic (iun. 1944). În contextul evenimentelor de după 23 august 1944 activitatea lui B. a fost tot mai mult îngrădită, în 1947 P.N.L. fiind nevoit să-și înceteze activitatea, iar liderul său arestat. A murit în închisoare. 5. Vintilă I.C.B. (1867-1930, n. București), economist și om politic liberal. Fiul lui B. (2). Președinte al P.N.L. (1927-1930). De mai multe ori ministru și prim-min. (1927-1928). Consecvent adept și înfăptuitor al politicii „prin noi înșine”, a pus accent pe promovarea intereselor capitalului autohton, fără a respinge colaborarea cu capitalul străin. Adept al dezvoltării industriale a țării, a combătut teoria „România țară eminamente agricolă”. M. de onoare al Acad. (1929). 6. Constantin (Bebe) B. (1887-1955, n. București), om politic liberal. Fiul generalului C. Brătianu. Secretar general al P.N.L. (1938-1947), a avut un rol important în reorganizarea acestuia după 1944, într-un context politic general deosebit de dificil. Arestat în 1948, a murit curînd după eliberarea din închisoare. 7. Gheorghe I.B. (1898-1953, n. Ruginoasa, jud. Iași), istoric și om politic liberal. Fiul lui B. (3). Acad. (1942). prof. univ. la Iași și București. Director al Institutului de Istorie Universală din Iași (1935-1940) și al Institutului de Istorie Universală din București. În 1930 a înființat o disidență a P.N.L. Creator de școală în istoriografia românească („Études byzantines d’ histoire économique et sociale”, „Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești”, „Marea Neagră. De la origini pînă la cucerirea otomană”, „Sfatul domnesc și Adunarea stărilor în Principatele Române”). Arestat în 1948, a murit în închisoare. M. de onoare a numeroase instituții științifice și academii străine. Vezi definitia »

nu exista definitia acestui cuvant !!! Vezi definitia »

BUDIȘTEANU, Ionel (pe numele adevărat Nae Ion) (1919-1991, n. București), violonist și dirijor român. Interpret de romanțe, melodii lăutărești și piese de café concert. Unul dintre creatorii stilului de concert în practica orchestrelor ample de muzică populară. Vezi definitia »