Definita cuvantului disonanță
DISONÁNȚĂ, disonanțe, s. f. (Muz.) Lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite. ♦ Asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ♦ P. gener. Lipsă de armonie. – Din fr. dissonance, lat. dissonantia.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu disonanță
coșávă s. f. – Vînt dinspre răsărit. Bg., sb. kosava (DAR). Vezi definitia »
a o băga pe mânecă expr. 1. a da de necaz, a intra într-o încurcătură. Vezi definitia »
PILOTÍNĂ s.f. Navă mică având la bord unul sau mai mulți piloți care conduc navele la intrarea sau la ieșirea din port. [Cf. fr. pilotin]. Vezi definitia »
ACETANILÍDĂ s. f. Compus cristalin alb (C8H9O), derivat din anilină și acid acetic, întrebuințat în special drept calmant sau antipiretic. (cf. engl. acetanilid(e) < nomenclatura științifică internațională) [MW] Vezi definitia »
RECALCITRÁNȚĂ, recalcitranțe, s. f. Faptul de a fi recalcitrant; încăpățânare, nesupunere. – Din fr. récalcitrance. Vezi definitia »