Definita cuvantului disonanță
DISONÁNȚĂ, disonanțe, s. f. (Muz.) Lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite. ♦ Asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ♦ P. gener. Lipsă de armonie. – Din fr. dissonance, lat. dissonantia.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu disonanță
ETILÉNĂ s.f. (Chim.) Gaz incolor și inflamabil compus din carbon și din hidrogen, care se folosește în industrie. [< fr. éthylène]. Vezi definitia »
prelíntă, prelínte, adj. f. (reg.; despre femei) prefăcută, șireată. Vezi definitia »
HISPANÍSTICĂ s.f. Studiul limbilor (spaniolă, portugheză, catalană) și al culturii hispanice. ♦ Studiul limbii și al literaturii spaniole. [Cf. germ. Hispanistik, it. ispanistica]. Vezi definitia »
CIZELÚRĂ, cizeluri, s. f. (Rar) Ornament, înfloritură migăloasă și artistică realizată prin cizelare. – Din fr. ciselure. Vezi definitia »
ELECTROPUNCTÚRĂ s. f. Metodă de acupunctură în care acul primește impulsuri electrice; electroacupunctură. – Din fr. électroponcture. Vezi definitia »