Definita cuvantului accident
ACCIDÉNT, (1, 2) accidente, s. n., (3) accidenți, s. m. 1. Întâmplare neplăcută care întrerupe în mod neprevăzut mersul normal al lucrurilor. ♦ Întâmplare nenorocită care aduce rănirea, mutilarea sau moartea cuiva. 2. Neregularitate a solului. 3. (Muz.) Semn care, pus înaintea unei note, alterează înălțimea unui sunet cu un semiton sau două. – Fr. accident (lat. lit. accidens, -ntis).

Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu accident
EVOLVÉNT, -Ă I. adj. (bot.) care se deschide prin răsucire. II. s. f. (mat.) curbă care admite ca loc geometric al centrelor de curbură o curbă dată; curbă desfășurătoare. (< lat. evolvens, fr., engl. evolcente, /II/ germ. Evolvente) Vezi definitia »
crunt (crúntă), adj.1. Plin de sînge, însîngerat. – 2. Sîngeros, crud, feroce. – 3. Cumplit, îngrozitor. Lat. cruentus (Pușcariu 418; Candrea-Dens., 414; DAR); cf. it., sp., port. cruento.Der. crunta vb. (a însîngera, a umple de sînge; a tăia, a răni); încrunta, vb. (a însîngera; a tăia, a răni; a încreți; refl., a-și încreți fruntea, a se uita urît), la care ultimele sensuri par să aparțină unui cuvînt diferit, asimilat celui anterior prin etimologie populară (după Pușcariu 824; Candrea-Dens., 415; și DAR direct din lat. cruentare); încruntătură, s. f. (pată de sînge; privire amenințătoare); încruntător, adj. (crud, sălbatic), înv.; descrunta, vb. (a liniști, a potoli). În toate cuvintele, sensul etimologic este înv. Vezi definitia »
MINISTRÁNT s.m. Ajutor de preot în ritualul catolic; paracliser. [< germ. Ministrant]. Vezi definitia »
DOCUMÉNT s.n. Act, dovadă scrisă prin care se atestă un fapt, se conferă, se recunoaște un drept, o obligație etc. ♦ Scrisoare, lucru (text, înscris, inscripție, fotografie, monument etc.) care poate servi la cunoașterea mai temeinică a unui eveniment, a unui fapt istoric sau actual. [< lat. documentum, cf. fr. document, it. documento]. Vezi definitia »
ANTRENAMÉNT s. n. 1. complex de exerciții desfășurate sistematic pentru antrenarea unui sportiv, dansator, a vocii unui cântăreț etc. 2. exercițiu metodic la care este supus un organ sau întregul organism animal în scopul obținerii unei producții superioare. (< fr. entraînement) Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z