sfáră s. f. – 1. Fum, fum înecăcios. – 2. Miros greu, miros de carne sau de grăsime încinsă. – 3. (Înv.) Sacrificiu. – 4. Anunț, știre. – Var. Mold. șfară. Sl. skvara (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 337). Sensul 4, azi aproape exclusiv sfoară, în expresia „a da sf(o)ară’n țară” „a face cunoscut”, fără îndoială din sensul înv. de a comunica știrile importante prin focuri de strajă. – Der. sfarog, s. n. (obiect ars sau uscat), cu suf. -og (după Candrea, din rus. svarok; după Scriban, din sl. tvarogŭ „brînză”); sfarogi (var. sfărogi, sfîrlogi), vb. (a se face sfavog, a se scoroji), negreșit în relație expresivă cu (s)corogi; sfîrloagă, s. f. (încălțăminte uzată); sfarnic, s. n. (înv., altar pentru jertfă). – Din rom. provine țig. suvara „veste” (Graur, BL, III, 186). Cf. scradă. Vezi definitia »

SOCIOANALÍZĂ s. f. studiu al rezultatelor unor tehnici sociometrice. (< fr. socioanalyse) Vezi definitia »

TURTURÍCĂ, turturele, s. f. (Ornit.) Turturea. – Turturea + suf. -ică. Vezi definitia »

BĂIEȚÍCĂ s. m. (Reg.; la voc.) Diminutiv al lui băiat. – Băiat + suf. -ică. Vezi definitia »

HETEROGRÉFĂ, heterogrefe, s. f. (Med.) Operație de refacere a unui țesut sau a unui organ în care grefonul provine de la o altă specie; heteroplastie. [Var.: eterogréfă s. f.] – Din fr. hétérogreffe. Vezi definitia »