CENS s. n. 1. (În Roma antică) Recensământ al cetățenilor și al averii lor. Efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii. 2. (În societatea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pământului. 3. (În unele țări) Câtimea de impozit prevăzută de legile electorale necesară pentru acordarea dreptului de alegător. – Din lat. census, fr. cens. Vezi definitia »

DÂNS pr. El (cu o nuanță emfatică): se mira toată lumea de învățătura dânsului Isp. [Contras din de-îns]. (Dicționar universal al limbei române, ed. 8, de Lazăr Șăineanu). Vezi definitia »

DISTÍNS, -Ă adj. Remarcabil, deosebit, eminent. ♦ Elegant, grațios, strălucitor (în purtări, în ținută). [< distinge]. Vezi definitia »

raspuns Vezi definitia »

APRÍNS¹ s. n. Faptul de a (se) aprinde. ◊ Expr. (Pe) la aprinsul lumânărilor = la căderea nopții. Vezi definitia »