SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) o dată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = A fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte putin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre ființe) A fi tras la față, a slăbi. [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere. Vezi definitia »

sange partial digerat Vezi definitia »

AJÚNGE, ajúng, vb. III. 1. Intranz. A sosi la destinație sau într-un anumit punct. Au ajuns aproape de Tecuci (NEGRUZZI). ◊ Expr. A ajunge departe = a dobândi succese. A ajunge la mal = a răzbi prin greutăți. A (sau a-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a fi într-o situație disperată. ♦ Intranz. și tranz. A atinge (o limită în timp), a apuca (o anumită vreme); a trăi. De-aș ajunge pân' la toamnă (JARNIK-BÂRSEANU). 2. Tranz. A sosi, venind din urmă, lângă o ființă sau un vehicul în mișcare; a prinde din urmă. Acuși te ajung din urmă (CREANGĂ). ◊ Expr. A-l ajunge pe cineva zilele = a îmbătrâni. ♦ Fig. A egala pe cineva. Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire ? (EMINESCU). 3. Tranz. A nimeri, a lovi pe cineva cu ceva. Lovitura m-a ajuns drept în inimă (SADOVEANU). ♦ Fig. (Despre un neajuns) A da peste... Ce nevoie te-a ajuns ? (CREANGĂ). ♦ Fig. (Despre o stare sufletească sau fizică) A cuprinde, a răzbi. L-a ajuns frigul. 4. Intranz. A se întinde până la...; a atinge. Barba-n pământ i-ajunge (EMINESCU). ♦ A reuși să atingă ceva situat sus sau departe. ◊ Expr. A nu-i ajunge (cuiva nici) cu prăjina la nas, se zice despre un om înfumurat. 5. Intranz. (Despre prețuri; p. ext. despre mărfuri) A atinge un anumit nivel. 6. Refl. A se întâlni, a se împreuna, a se uni. Deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om (CREANGĂ). ♦ Fig. A se înțelege, a se învoi. Nu s-au ajuns cu târgul (ALECSANDRI). 7. Intranz. A realiza, a împlini. A ajunge la un rezultat. ♦ Intranz. și tranz. A fi în situația de a... Eu nu ți-aș dori vreodată să ajungi să ne cunoști (EMINESCU). 8. Intranz. A deveni. Robi ajuns-am pe corăbii (COȘBUC). ◊ Expr. A ajunge rău = a decădea. A ajunge bine = a dobândi succese; a reuși, a izbuti. A ajunge pe drumuri = a sărăci, a scăpăta. A ajunge pe mâinile cuiva = a fi la discreția cuiva. A ajunge la (sau în) sapă de lemn = a sărăci cu desăvârșire. ♦ Intranz. și refl. (Peior.) A parveni. 9. Intranz. și refl. A fi în cantitate suficientă. Ciorbă lungă să se ajungă (PAS). ◊ Expr. Ajunge! = destul! (Tranz.) A-l ajunge (pe cineva) mintea (sau capul) = a se pricepe, a ști ce e de făcut. – Lat. adjungere „a uni, a lipi”. Vezi definitia »

înțelége (înțelég, înțelés), vb. – 1. A-și face o idee clară despre ceva, a pricepe. – 2. A cunoaște, a-și da seama de ceva. – 3. A afla, a ști. – 4. A profita, a se alege cu ceva. – 5. A admite, a accepta. – 6. (Refl.) A se împăca, a conviețui în bună invoială cu cineva. – 7. (Refl.) A ajunge la învoială, a cădea de acord, a bate palma, a se învoi. – 8. (Refl.) A avea sens, a se pricepe. – 9. (Refl.) A se subînțelege, a se avea în vedere. – Mr. nțăleg, megl. anțileg, istr. anțeleg. Lat. intĕllĭgĕre (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482; DAR), cf. alb. dëlgoń. În celelalte limbi romanice a fost înlocuit cu intendere și comprehendere. – Der. neînțeles, adj. (fără sens; care nu poate fi înțeles); înțeles, s. n. (sens; semnificație; motiv; rațiune); subînțelege, vb. (a presupune, a fi înțeles de la sine), pe baza fr. sousentendre; înțelegere, s. f. (acord; învoială, comuniune de idei; rațiune, inteligență, pătrundere, facultatea de a înțelege; cunoaștere, sens, semnificație); neînțelegere, s. f. (dezacord; conflict); înțeleguț, adj. (înv., știut, cunoscut); înțeleguț, s. n. (înv., cunoaștere, inteligență); înțelegător, adj. (inteligent; care are înțelegere); neînțelegător, adj. (lipsit de înțelegere; neascultător). – Der. neol. inteligent, adj., din fr. intelligent; neinteligent, adj. (prost); inteligență, s. f., din lat. intelligentia; inteligibil, adj., din fr. intelligible; subînțeles, s. n., pe baza fr. sous-entendu. Înțelepciune, s. f., (știință, capacitate de înțelegere, chibzuință, prudență; cunoaștere, știință, doxă), reproduce lat. intellectiōnem (Pușcariu 881; Candrea-Dens., 875; DAR); înțelept, adj. (care este înzestrat cu înțelepciune; înv., cunoscător; înv., cumpătat, socotit, așezat; prevăzător, chibzuit; adv., cu înțelepciune) provine din part. intellectus, în al cărui uz a fost înlocuit de forma înțeles, analogică lui drege, dres sau merge, mers (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 874; DAR). – Der. neînțelept, adj. (imprudent, nebun); înțelepțesc, adj. (înțelept, chibzuit); înțelepțește, adv. (cu înțelepciune); neînțelepțește, adv. (în chip imprudent); înțelepți, vb. (a cuminți, a face chibzuit); înțelepție, s. f. (înțelepciune, judecată, chibzuință); preaînțelept, adj. (înțelept), pe baza sl. prĕmądrŭ; preaînțelepciune, s. f. (înv., înțelepciune), pe baza sl. premadrosti. Vezi definitia »

RECÚRGE, recúrg, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A apela la cineva sau la ceva, a se servi, a se folosi de...; a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor. – Re¹- + curge (după fr. recourir). Vezi definitia »