dedá (dedáu, dedát), vb. – 1. A se dedica, a se consacra. – 2. A se obișnui, a se familiariza. Origine incertă. Se consideră în general ca reprezentant direct al lat. dedĕre, prin intermediul unei var. vulg. *dedāre (Pușcariu 493; Candrea-Dens., 472; REW 2511; Candrea; Rosetti, I, 167) nu este însă atestat uzul său popular, sau anterior sec. XIX. După Tiktin și Scriban, ar fi formație neol., pe baza lui da. Cel de al doilea sens pare a autoriza mai curînd prima opinie. Vezi definitia »

plocada Vezi definitia »

INUNDÁ vb. tr. 1. (despre ape) a îneca (terenuri etc.) prin revărsare, în urma căderilor abundente de ploi etc. 2. (fig.) a umple în întregime; a invada. (< lat. inundare, fr. inonder) Vezi definitia »

anápoda adv. – Invers, pe dos. – Mr. anapod, anapudz. Ngr. ἀνάποδα (Roesler 564; Gáldi 146). Vezi definitia »

lepădá (lépăd, lepădát), vb. – 1. A arunca, a azvîrli. – 2. A lua, a scoate, a descărca. – 3. A respinge, a înlătura. – 4. A alunga, a expulza. – 5. (Trans., Banat) A vărsa, a vomita. – 6. A avorta. – 7. A părăsi, a lăsa. – 8. (Refl.) A nega, a se apăra, a se dezvinovăți. – 9. (Refl.) A renega. – Mr. me aleapidu „mă grăbesc”. Lat. lapĭdāre (Lexiconul de la Buda; Pușcariu 936, cu dubii; Tiktin; Iordan, Dift., 152; Capidan, Aromânii, București 1932, p. 220; Candrea). Dificultatea care se opune acestei derivări este de ordin semantic, deoarece e greu să se pornească de la sensul din lat. a lapida. Dar pe lîngă sensul curent, cuvîntul trebuie să fi avut în limba populară același sens cu dilapĭdāre, cum ar fi „a arunca cu pietre; a azvîrli (ca pe un lucru inutil)”. Sensul de „a azvîrli” este în mod sigur primar, deoarece explică și pe cel din mr. și coincide cu cele mai vechi exemple: lepădară grîul în mare (Cod. Voronețean); să lepădăm tot răul (Coresi); leapădă icoanele de în biserică (Moxa). Der. din lat. liquidāre (E. Herzog, Dacor., I, 220-22 și Dacor., V, 483-96; REW 5076a; cf. împotrivă Rosetti, I, 160) nu pare posibilă. Cu atît mai puțin este convingătoare ipoteza care pornește de la un lat. *lepidāre, de la lepis „scamă”, cu sensul primitiv (despre șopîrle) „a năpîrli anual” (Drăgan, Dacor., VI, 295-9 și VII, 139) explicație preferată, se pare, de DAR, cf. REW 5076a N. Nu au nici o probabilitate explicațiile date de Cihac, II, 512 (din mag. lapedál „respins, aruncat”) și de Crețu 341 (lat. vilipendĕre). Der. lepădat, s. n. (avort); lepădătoare, s. f. (cucurbețică, Aristolochia clematitis); lepădătură, s. f. (avort; stîrpitură; prostituată; deșeu, rebut). – Din rom. provine mag. lapedál și săs. lepedăn „a arunca”. Vezi definitia »