STÉMĂ, steme, s. f. 1. Semn convențional distinctiv, caracteristic și simbolic, al unei țări, al unui oraș, al unei dinastii etc.; emblemă, blazon. 2. Coroană, diademă. ◊ Expr. A fi cu stemă-n frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai deosebit, mai grozav decât alții. 3. (Înv.) Piatră prețioasă. 4. Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. – Din ngr. stémma. Vezi definitia »

balánță (balánțe), s. f. – Cîntar. Var. palanță. Mr. palandză. Ven. balanza, de unde provin ngr. μπαλάντσα sau παλάντσα, alb. paljantsë, bg. palanca. Var., comună în vorbirea pop. din Munt., derivă din ngr. (cf. Bogrea, Dacor., IV, 791). Vezi definitia »

GRÓTĂ, grote, s. f. (Livr.) Peșteră. – Din fr. grotte. Vezi definitia »

calarábă (-be), s. f. – Varietate de varză. Mag. kalarábi, din germ. Kohlrabe și acesta din it. cavolorapa, cf. pol. kałarapa (Cihac, II, 38). Vezi definitia »

AVENTÚRĂ, aventuri, s. f. Acțiune îndrăzneață și riscantă; întreprindere dubioasă, necinstită; intrigă amoroasă întâmplătoare. – După fr. aventure. Vezi definitia »