INDIVIDUALÍSM s.n. 1. Denumire generică pentru concepțiile etice care iau ca punct de plecare individul izolat de societate. 2. Concepție și atitudine morală retrogradă, manifestată prin situarea intereselor egoiste ale individului mai presus de cele colective. V. egoism. [Pron. -du-a-. / cf. fr. individualisme]. Vezi definitia »

PARALOGÍSM, paralogisme, s. n. Raționament fals făcut din neștiință, fără intenția de a induce în eroare. – Din fr. paralogisme. Vezi definitia »

PSIHOLOGÍSM s. n. tendința de a interpreta fenomenele sociale, arta, morala, religia și alte forme ale conștiinței sociale prin factorul psihologic; exagerare a importanței factorului psihologic în literatură. ♦ ~ lingvistic = curent în Rusia, după care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui să fie actul individual al vorbirii, conceput ca un proces psihic, fără nici o legătură cu viața socială. (< fr. psychologisme) Vezi definitia »

HOMOMORFÍSM s. n. (mat.) corespondență univocă între două mulțimi cu aceeași structură algebrică. (< fr. homomorphisme) Vezi definitia »

TRITEÍSM s. n. doctrină care susținea că trinitatea ar fi fost formată din trei persoane și trei esențe. (< fr. trithéisme) Vezi definitia »