NEOGÉN, -Ă adj., s. n. (din) a doua perioadă a neozoicului. (< fr. néogène) Vezi definitia »

NÚMEN s. n. (fil.) esență cognoscibilă numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul. ◊ (la Kant) „lucru în sine”. (< fr. noumène, germ. Noumenon, gr. noumenon) Vezi definitia »

PLEISTOCÉN s.n. (Geol.) Prima epocă (serie) a cuaternarului, caracterizată din punct de vedere climatic prin alternanța intervalelor reci (glaciații) cu intervale calde (interglaciații); glaciar; diluviu. // adj. Care aparține acestei epoci; diluvian. [Pron. ple-is-. / < fr. pléistocène, cf. gr. pleistos – cel mai, kainos – nou]. Vezi definitia »

Termen derivat de Wady de la Natuf, unde această populație mezolitică a fost recunoscut* J0 Emmanuel Anati, Palestine before the Hebrews, pp. 49 sq.; Muller-Karpe, Handbuch Vezi definitia »

VILBROCHÉN s.n. (Tehn.) Ax cotit care primește mișcarea rectilinie a pistoanelor unui motor și o transformă în mișcare de rotație; arbore cotit. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. vilebrequin]. Vezi definitia »