Definita cuvantului beriliu
BERÍLIU (‹ fr. {i}; gr. berrylos „beril”) s. n. Element chimic (Be; nr. at. 4; m. at. 9,012, p. t. 1.287ºC, p. f. 2.960ºC); metal alb cenușiu tare, casant, foarte ușor, puțin răspîndit în natură, folosit în aliaje (cărora le conferă rezistență, duritate și stabilitate față de agenții fizico-chimici) și ca moderator sau reflector de neutroni în reactoarele nucleare. A fost descoperit de chimistul francez N.L. Vauquelin, în 1786.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu beriliu
DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare; desfătare. ♦ Fig. (Fam.) Lucru, ființă încântătoare. – Din lat. delicium, fr. délice. Vezi definitia »
CLAVÍRIU s.n. v. clavir. Vezi definitia »
sbanghíu (zbanghíe), adj. – (Arg.) Sașiu. – Var. zbanghiu, spanchiu. Țig. bango „sucit” (Graur 195; Juilland 179), bangi, cf. bunghi. Der. de la sbeg (Loewe 71) este improbabilă, ca și legătura directă cu lituan. spangius „sașiu” (Cihac, II, 355). – Der. spanchie, s. f. (sperietoare). Vezi definitia »
PERSECUTÓRIU, -IE adj. de persecuție. (după fr. persécuteur) Vezi definitia »
ENDOTELIU, endotelii, s.n. Strat subțire de celule care captușește cavitățile seroase, vasele sanguine sau vasele limfatice. Vezi definitia »