strălucí (-césc, -ít), vb. – A luci puternic, a sclipi, a scînteia. De la luci, cu pref. stră- (Pușcariu 988) sau dintr-un der. lat. de la lūcēre (*tralūcῑre, după Candrea-Dens., 1011; cf. REW 5136), cf. bell. straluce, rovign. stralusir, engad. stral’üzir, calabr. straluciri. – Der. străluc, s. m. (insectă, Cerambyx moschatus), deverbal; strălucit, adj. (ilustru, splendid); strălucitor, adj. (splendid, lucitor). Vezi definitia »

PRICOLÍCI, pricolici, s. m. (În superstiții) Duh rău în care se presupune că se transformă unii oameni (mai ales după moarte) și care ia înfățișarea unor animale. ♦ P. gener. Strigoi. ♦ Epitet dat unui copil neastâmpărat. – Et. nec. Vezi definitia »

vălătucí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vălătucésc, imperf. 3 sg. vălătuceá; conj. prez. 3 să vălătuceáscă Vezi definitia »

beși de-aici! expr. (adol., vulg.) pleacă!, cară-te! Vezi definitia »

scuipici, scuipiciuri s. n. (în limbajul copiilor) scuipat, salivă. Vezi definitia »