tuléi (-ie), s. n. – 1. Puf, perișor. – 2. Pufuleț de fructe sau de plante. – 3. Cocean, ciocălău, pănușă de porumb. – Var. Trans. tulea. Mold. tiuleu, tiulei. Sl. tulŭ „cilindru gol” (Cihac, II, 426; Tiktin, Candrea), cf. torbă și sb. tulaj „cocean”, rut. tulij, pol. tulja „fier de lance”. La sensul al doilea ar fi putut interveni o contaminare cu tc. tüy „puf”, tüylü „pufos”, mai ales dacă se ține cont de var. mold. Der. din gr. τσῦλος „coloană” (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 456) sau din mag. toll (Scriban) trebuie să fie abandonată, ca și der. din lat. tubŭla (Pușcariu, Dacor., V, 423; REW 8968). Der. tulean (var. Olt. tujlean), s. n. (cocean, ciocălău; puf, perișor); tulău, s. m. (Trans., bucium foarte lung al ciobanilor, din scoarță de tei sau de salcie, măsoară 2 m. în lungime), probabil din același sl. tulŭ „tub” (după Miklosich, Slaw. Elem., 50 și Cihac, II, 427; din sb., cr. tuliti „a scheuna, a urla”; după Conev, 104, din bg. tulnik); tulnica, vb. (Trans., a suna din tulnic); tulug, s. m. (tuleu de porumb, cocean), în Trans. Vezi definitia »

bagabei, bagabei s. m. (adol.) vagabond Vezi definitia »

CELEI, cultură din perioada de tranziție de la neolitic la epoca bronzului (c. 2.500-1.500 î. Hr.), denumită astfel după așezarea preistorică descoperită. în localit. Celei (azi în raza orașului Corabia, jud. Olt), suprapusă ulterior de o așezare dacică și de cetatea romano-bizantină Sucidava. Vezi definitia »

POLÉI¹, poleiuri, s. n. Strat subțire de gheață, continuu și neted, care acoperă uneori porțiuni din suprafața solului, arborii sau obiectele care se află în aer liber și care este format prin înghețarea apei provenite din ploaie sau din topirea zăpezii. ♦ Fig. Strălucire, lustru, luciu. ♦ (Reg.) Promoroacă, chiciură. – Din polei² (derivat regresiv). Vezi definitia »

GRINDÉI, grindeie, s. n. 1. Una dintre părțile componente ale plugului cu tracțiune animală, care leagă între ele toate celelalte elemente. 2. Grindă mică (fixată la o construcție de-a curmezișul și orizontal). ♦ Bucată de lemn care intră în alcătuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grindă + suf. -ei. Cf. bg. gredel, scr. gredelj. Vezi definitia »