túfă (-fe), s. f. – 1. Arbust, grup de lăstari. – 2. Mărăciniș, tufiș de mure, hățiș. – 3. Alun. – 4. Plantă (Quercus pubescens). – 5. Nimic, absență, lipsă de. – Mr. tufă, megl. tufcă. Lat. tufa, cf. ngr. τύφη (Pușcariu 1769; Philippide, II, 656; REW 8973), v. germ. thûfas (Pușcariu, Lr., 273); cf. alb. tufë, ngr. τοῦφα (ar putea proveni din rom.), sard. tuvu, fr. touffe. Legătura dintre alb. și gotic (Jokl, Festchrift 57 Versamml. dt. Philologen, 1929) este extrem de improbabilâ. Ultimul sens nu este clar; și explicația lui Tiktin, bazată pe gr. τῦφος, cf. it. tuf(f)o, sp. tufo, pare insuficientă. Poate este o reducere a lui tuflă, cf. tufli. Der. stuf, s. n. (trestie, Phragmites communis; mănunchi, smoc, hățiș, mărăciniș; încîlcitură, claie, păr dezordonat), cu s- expresiv (după Cihac, II, 378, din sl. žukŭ „pipirig”, după Roesler 566, din gr. τύφη; după Candrea, din același cuvînt gr. contaminat cu lat. stypa); tufan, s. m. (plante, Quercus pubescens, Q. pedunculata; trunchi, par); (s)tufar, s. m. (arbust; mărăciniș); tufănică (var. tufănea), s. f. (crizantemă, Chrysanthemum indicum; C. sinense); tufărie, s. f. (trestiiș; claie de păr; hălăciugă); tufăriș, s. n. (pădurice, desiș); stufăriș, s. n. (trestiiș); (s)tufiș, s. n. (mărăciniș, hățiș); (s)tufos, adj. (foios, des; încîlcit); stufui, vb. (a pune lese la); întufoșa, vb. refl. (a crește ramurile, a se dezvolta un copas sau un arbust). – Din rom. pare să provină ngr. τοῦφα (Murnu 44; după Meyer, Neugr. St., IV, 66, din lat.), bg. tufa (Romanski 130; Capidan, Raporturile, 213), și poate alb. tufë. Vezi definitia »

GEMELIPÁRĂ adj., s.f. (Femeie) care a născut gemeni. [< fr. gémellipare]. Vezi definitia »

PLATFÓRMĂ s.f. I. 1. Suprafață plată, planșeu mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz etc. pe unde urcă sau coboară călătorii. ♦ Vagon, (auto)camion care are o suprafață plată, deschisă pentru transport. 2. Parte a unei clădiri, formată dintr-o suprafață orizontală plană. ♦ Rampă pentru încărcarea și descărcarea vagoanelor. 3. Porțiune mai rigidă și mai solidă a scoarței terestre. ♦ Platformă continentală = marginea submersă a continentelor, care se înclină ușor de la țărm spre povârnișul continental. ♦ Loc șes (pe un deal, pe un munte). II. (Fig.) Program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupări oarecare, bază teoretică. [< fr. plate-forme, cf. germ. Plattform]. Vezi definitia »

stolíță¹, stolíțe, s.f. (înv.) 1. capitală; reședință. 2. (reg.) tron (al lui Dumnezeu); tron pentru monarhi. Vezi definitia »

DUȘEGUBÍNĂ, dușegubine, s. f. Răscumpărare (în bani sau vite) percepută în Moldova și Țara Românească pentru comiterea unui omor, a unui adulter, pentru răpirea unei fete etc. – De⁴ + șugubină. Vezi definitia »