Definita cuvantului spaimă
SPAÍMĂ, spaime, s. f. 1. Emoție puternică și violentă provocată de ceva neprevăzut și primejdios; groază. ◊ Loc. adj. și adv. De spaimă = înfiorător, îngrozitor; extraordinar, neobișnuit. ◊ Loc. vb. A băga spaima (în cineva) = a înfricoșa, a înspăimânta (pe cineva). A da spaima în cineva = a se înfricoșa, a se înspăimânta. ◊ Expr. A intra spaima în cineva, se spune când cineva e mereu înspăimântat, se sperie ușor (după ce a trecut printr-o sperietură mare). A trăi cu frica-n sân = a fi stăpânit continuu de frică. A trage o spaimă = a trece printr-o sperietură mare ♦ (Pop.) Frică bolnăvicioasă, nevroză. 2. Ființă, lucru, fenomen care înfricoșează. – Et. nec.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu spaimă
AMILÓZĂ s. f. constituent solubil al amidonului. (< fr. amylose) Vezi definitia »
MAJÚSCULĂ, majuscule, s.f. – V. majuscul [DEX'98] Vezi definitia »
CARIOLÍMFĂ s. f. plasmă nucleară în care sunt înglobați cromozomii. (< fr. caryolymphe) Vezi definitia »
fírtă (-te), s. f. – Măsură de suprafață egală cu un sfert de pogon. Germ. Viertel „sfert” (DAR). Sec. XVIII, Mold. La aceeași sursă duc indirect fîrtai și fîrtal, s. n. (Trans., sfert, a patra parte), prin intermediul mag. fertály (DAR; Gáldi, Dict., 126), cf. cr. fertalj, sb. frtalj; și ferdelă, s. f. (măsură de capacitate egală cu 20 litri; cartier), în Trans., prin intermediul săs. fyrdel (Borcea 186). Vezi definitia »
FUGHÉTĂ s. f. (muz.) fugă de proporții reduse. (< it. fughetta) Vezi definitia »