Definita cuvantului bismut
BÍSMUT (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Bi; nr. at. 83, m. at. 209, p. t. 271ºC, p. f. 1.560 ºC), metal alb-lucios, cu nuanțe roșiatice, casant, întrebuințat la obținerea aliajelor de temperatură de topire joasă, iar sub formă de combinații în medicină, în cosmetică și în industria sticlei. A fost descoperit de chimistul francez E. Geoffroy în 1753.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu bismut
TEMÚT1 s. n. 1. (Rar) Temere. 2. (Înv.) Gelozie. – V. teme. Vezi definitia »
DISOLÚT, -Ă adj. Decăzut, dezmățat, corupt. [< fr. dissolu]. Vezi definitia »
STRĂNÚT2, -Ă, strănuți, -te, adj. (Despre cai) Cu o pată albă pe bot. – V. strănuta. Vezi definitia »
NĂSÚT, -Ă, năsuți, -te, adj. (Reg.) 1. Năsos. ♦ Fig. Curios; obraznic. 2. (Despre oi) De culoare neagră cu o pată albă pe bot sau de culoare albă cu o pată neagră pe bot. – Lat. nasutus, -a. Vezi definitia »
HERMENEÚT s. m. specialist în hermeneutică. (< fr. herméneute) Vezi definitia »