TRIÚMF s. n. 1. celebrare a victoriei în Roma antică, din intrarea solemnă în oraș a generalului biruitor, însoțit de armata sa, de captivi și de prăzile făcute. 2. victorie, biruință (în război). 3. (fig.) succes moral, reușită, izbândă. (< lat. triumphare, fr. triumphe) Vezi definitia »

DAMF s. n. (fam.) miros de alcool pe care îl exală cineva sau ceva. (< germ. Dampf) Vezi definitia »

triúmf (-furi), s. f. – Victorie în război, succes moral, fală. Lat. triumphus (sec. XIX). – Der. triumfa, vb., din lat. triumphare; triumfal, adj., după fr. triomphal, lat. triumphalis; triumfător, adj. (care triumfă); tromf, s. n. (triumf, în anumite jocuri de cărți), înv., din mag. tromf ‹ germ. Trumpf (Scriban). Vezi definitia »

timf (-fi), s. m. – Monedă rusă înv. Pol. tynf (Tiktin). Sec. XVIII, înv. Vezi definitia »

ZAÍMF, zaimfuri, s. n. (Rar) Văl. – Din fr. zaïmph. Vezi definitia »