vălúg (-gi), s. m. – 1. Volant care transmite pietrei de moară mișcarea roții hidraulice. – 2. Torță, făclie. – Var. 2 văluț. Sb. valjuga (Candrea). În Olt. Vezi definitia »

TĂLHĂRĂȘÚG, tălhărășuguri, s. n. (Înv.) Tâlhărie. – Tâlhar + suf. -ășug. Vezi definitia »

-FÚG elem. „care alungă, respinge”. (< fr. -fuge, cf. lat. fugus) Vezi definitia »

RUG¹, rugi. s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur¹. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus. Vezi definitia »

BELCIÚG, belciuge, s. n. 1. Verigă de metal de care se prinde un lacăt, un lanț etc. ◊ Expr. A pune (sau a atârna cuiva) belciugul în nas = a pune stăpânire (pe cineva), a avea (pe cineva) în mână. (Fam.) A (nu) fi câștigat la belciuge = a (nu) fi considerat o persoană căreia i se poate cere orice fel de serviciu. 2. Braț de râu care în perioadele de secetă rămâne ca un lac sinuos. – Din. sl. bĕličugŭ. Vezi definitia »