CENTÁURĂ s. f. v. țintaură. Vezi definitia »

PERSOÁNĂ, persoane, s. f. 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins. ◊ În persoană = a) loc. adj. și adv. însuși, personal, singur (fără intermediul cuiva); b) loc. adj. întruchipat, în carne și oase, personificat, ♦ (Înv.) Personaj (2). 2. (În sintagmele) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile. Persoană juridică (sau morală) = organizație care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi și cu obligații, deosebit de persoanele fizice care intră în componența ei. 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume (personal, reflexiv, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul și orice obiect, deosebit de vorbitor și de interlocutor; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai sus. – Din lat. persona, germ. Person, fr. personne. Vezi definitia »

anchétă (anchéte), s. f. – Cercetare. Fr. enquête. – Der. ancheta, vb., din fr. enquêter; anchetator, adj. Vezi definitia »

TUNÍCĂ s. f. 1. cămașă albă de lână cu mâneci scurte sau fără mâneci, purtată de vechii romani. 2. haină bărbătească de uniformă. 3. (anat.) membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ◊ membrană care acoperă corpul unor animale marine. ◊ înveliș membranos al unui organ vegetal. (< lat. tunica, fr. tunique) Vezi definitia »

GIUBELÚȚĂ, giubeluțe, s. f. Diminutiv al lui giubea. – Giubea + suf. -uță. Vezi definitia »