janț s. n. – Zer scurs din cașul stors. – Var. janță. Origine incertă. Pare a fi un deverbal al sl. žĕti, žimą, žimeši „a presa”, care nu a lăsat reprezentant direct în rom. Der. nu este clară; și nu se poate afirma cu siguranță că este cuvînt identic cu janț, s. n. (Olt., țanc, stîncă), jantă, s. f. „femeie de moravuri ușoare”, pe care DAR îl pune în legătură cu mag. zsana „gaiță”, jantiță, s. f. (pește mărunt). Tiktin îl pune în legătură pe janț cu germ. Sahne, care nu pare convingător. Dacă depinde de sl. žĕti, aparține aceleiași familii ca jintui, vb. (a presa, a stoarce brînza; a stoarce; a amesteca, a bate), din sl. *žĕtovati; jintuită (var. jintuit), s. f. și n. (zer de lapte); jintuială, s. f. (acțiunea de a stoarce cașul); jintuitoare, s. f. (storcătoare); jintălău, s. n. (storcătoare). Cf. jintiță. Vezi definitia »

podișorúț, podișorúțe, s.n. (reg.) nișă mică, firidă mică, podișor mic. Vezi definitia »

Moț, român locuitor al zonei Țara Moților din Munții Apuseni. Denumirea de „topi” sub care mai sunt cunoscuți moții provine din limba germană: „Die Zopfen”. plural: topi Vezi definitia »

LEUȚ¹, leuți, s. m. Leușor¹. – Leu¹ + suf. -uț. Vezi definitia »

MOȚ², MOÁȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Român din Munții Apuseni; moțogan. – Cf. moț¹. Vezi definitia »