COMPLĂCEÁ vb. refl. a se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire în ceva. (după fr. complaire) Vezi definitia »

córnea s.m. (reg.) diavol, drac. Vezi definitia »

HÁRCEA-PÁRCEA adv. (Fam.; în expr.) A face (pe cineva sau ceva) harcea-parcea = a tăia (pe cineva sau ceva) în bucăți, a face fărâme; a distruge, a nimici. – Din tc. parça-parça „bucată cu bucată”. Vezi definitia »

asémenea adj. – 1. Egal, asemănător, identic. – 2. Astfel (de), atare. – 3. (Adv.) Tot așa, deopotrivă, la fel. – Var. asemeni, asemene. Lat. assĭmĭlis (DAR; Iordan, Dift., 119; Pușcariu, Dacor., III, 399), cu regresiunea rotacismului *asemere › asemene. Cf. asemăna. – Der. asemeni, vb. (înv., a nivela, a egala). Vezi definitia »

zăceá (zac, zăcút), vb. – 1. A sta întins, culcat. – 2. A fi bolnav. – 3. A fi mort, îngropat. – 4. A fi, a se afla înăuntru, a fi închis. – Mr. dzac, dzicui, dzîcută, dzițeare, megl. zac, zățeari, istr. zǫc. Lat. jacēre (Pușcariu 1926; REW 4562), cf. it. giacere, prov., port. jazer, fr. gésir, cat. jaure, sp. yacer. Trecerea lui j › z se datorează unei disimilări cu cons. următoare (Tiktin). – Der. zăcămînt, s. m. (filon, vînă), după fr. gisement; zăcare, s. f. (boală); zăcaș, adj. (Trans., bolnav; înv., rău intenționat, ticălos, pervers), la care sensul al doilea nu a fost explicat satisfăcător (legat de alb. dzakëš, după Philippide, II, 742; contaminat cu jăcaș „prădător”, după Candrea); zacăș, adj. (Mold., leneș, trîndav); zăcășie, s. f. (înverșunare, îndîrjire, ciudă); zăcător, adj. (care zace închis); zăcătoare, s. f. (țarc, ocol; vas, cadă, copaie; piatră de moară, piatra de jos a morii de apă); zăcări, vb. (a lîncezi, a lenevi). Vezi definitia »