TONALITÁTE s. f. 1. (muz.) complex de relații de natură armonică stabilit între sunetele modurilor major și minor cu sunetul principal (tonica.). ◊ gamă care stă la baza unei compoziții muzicale. 2. intonație, modulație a vorbirii. 3. nuanță a culorilor; ambianță cromatică a unei picturi. 4. trăsătură dominantă, notă specifică a unei scrieri, a gândirii, a unei stări sufletești etc. (< fr. tonalité) Vezi definitia »

Parte de vorbire care denumeste fiinte,lucruri,fenomene ale naturii si sentimente.Pentru analiza sa contine:fel,gen,nr.si functie sintactica.Poate fi inlocuit cu pronume personale sau posesive. Vezi definitia »

CIUHURÉTE, ciuhuréți, s. m. (Var.) Huhurez. (prin încrucișare între ciuf sau ciuh (= creastă de pene ca și cea a pupezei) și huhurez) Vezi definitia »

CONTRARIETÁTE s. f. 1. surprindere neplăcută provocată de o contrazicere. 2. (log.) raport între două noțiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate amândouă în favoarea unei a treia. (< fr. contrariété) Vezi definitia »

COMPREHENSIBILITÁTE s. f. însușirea de a fi comprehensibil. (< fr. compréhensibilité) Vezi definitia »