năbói¹, năboáie, și năbóiuri, s.n. (înv. și reg.) 1. puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). 2. grămadă, ceată, mulțime de oameni. 3. lipsă de aer. Vezi definitia »

mihói s.n. (reg.) sărbătoare populară de toamnă, când se serbează patronul oilor. Vezi definitia »

bîrzói (-oáie), adj. – Ridicat, îmbîrligat; se spune exclusiv despre coada unor animale, cum sînt cîinele, capra, calul etc. Sl. bŭrzŭ „rapid” (› sb. brz, bg. brăz; cf. Berneker 108), în parte contaminat de mag. borzolni (› rom. burzului). În afară de influența acestui ultim cuvînt, schimbarea semantică a lui bîrzoi se explică printr-o confuzie între cauză și efect, căci animalele care aleargă o fac de obicei cu coada ridicată. Der. bîrzeică, s. f. (sanie); bîrzoi, vb. (a-și pierde cumpătul, a-și ieși din fire; a se zbîrli, a se speria); bîrzoiat, adj. (zbîrlit; prost dispus); îmborzoia, vb. (Trans., a se încreți). Presupunem că trebuie să se adauge aceleiași familii cuvîntul bîrzoc, s. m. (cînepă ce rămîne fără a crește), care trebuie probabil înțeles „plantă ce crește rapid”, adică „(plantă) prematură, care nu ajunge la maturitate”. Vezi definitia »

zăvói s. n., pl. zăvoáie Vezi definitia »

TOI, toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”. Vezi definitia »