cîrcél (cârcéi), s. m. – 1. Organ vegetal ca un fir în spirală propriu plantelor agățătoare. – 2. Buclă, cîrlionț, zuluf. – 3. Parazit al cîinelui (Ixodes ricinus). – 4. Contracție involuntară a mușchilor. – Var. cîrcei, cîrcea, cîrci. Probabil rezultat al contaminării lui cercel cu sl. krŭčiti „a toarce”; cf. sb. krč „cîrcel”,, krčel „cîrlig”. Sp. zarcillo indică faptul că sensul 1 există încă în cercel. Sb. krčel, pe care Skok 63 îl indică drept etimon al rom. și bg. kurčel (Conev 50 și 60) par a fi împrumuturi din rom., căci -el nu se explică prin sl. Cf. cîrci. (Crețu 327 se gîndea la lat. cancellus și Diculescu, Elementele, 462, la gr. ϰριϰέλλιον „inel”). Var. cîrcei este un sing. analogic refăcut pe baza pl. și cîrcea un f. de același tip, în timp ce cîrci ar putea deriva direct din sl., cf. sb. krc. Dimpotrivă, Byck-Graur 23 consideră că cîrcei este forma primitivă de sing., de la al cărui pl. s-a format un sing. analogic cîrcel. Vezi definitia »

întrulpél, -ică, adj. (reg.; despre copii) unul și unul, dintr-o bucată. Vezi definitia »

VECINÉL, -ÍCĂ, vecinei, -ele, s.m. și f. Diminutiv al lui vecin². Vezi definitia »

JAVÉL s. n. (În sintagma) Apă de javel = soluție apoasă de hipoclorit de sodiu, folosită ca dezinfectant. – Din fr. [eau de] Javel. Vezi definitia »

TIGHÉL, tigheluri, s. n. Cusătură vizibilă, foarte măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [Pl. și: tighele] – Din tc. tegel. Vezi definitia »