COMPETÉNȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var.: competínță s. f.] – Din fr. compétence. Vezi definitia »

AUTOHÁLTĂ s.f. Haltă pentru autobuze. [< auto²- + haltă]. Vezi definitia »

LEBEJOÁRĂ, lebejoare, s. f. Lebediță. – Din lebădă + suf. -(i)oară. Vezi definitia »

tórță (-țe), s. f. – Faclă, masala. – Var. înv. torție. It. torcia, cf. fr. torche. Der. directă de la un lat. *torcŭla (Pușcariu 1745) nu este probabilă. – Der. torțar, s. n. (sfeșnic mare). Vezi definitia »

FLUORÓZĂ, fluoroze, s. f. Intoxicație cronică cu fluor, provocată de prezența acestuia în cantități prea mari în apă de băut. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorose. Vezi definitia »