greáță (-éțuri), s. f. – 1. (Înv.) Greutate, apăsare. – 2. Lehamite, silă. – 3. Scîrbă, greață. – Mr. greață. De la greu, sau mai curînd de la grea, cu suf. abstract -eață (DAR). Der. directă din lat. gravĭtĭes (Byhan 353) sau grevĭtĭa (Pușcariu 732; Candrea-Dens., 758; REW 3855) este mai puțin probabilă. – Der. grețos, adj. (repugnant, scîrbos; mofturos, năzuros); îngreța, vb. (a face silă); îngrețălui, vb. (a îngrețoșa); îngrețoșa, vb. (a face greață). Vezi definitia »

PRITOÁCĂ, pritoace, s. f. (Reg.) Vas de lemn în care se transportă strugurii la teasc, în timpul culesului. – Din pritoci (derivat regresiv). Vezi definitia »

margaretă, margarete s. f. (er.) vulvă. Vezi definitia »

SCHÍSMĂ, schisme, s. f. Separarea formală a unui grup de credincioși de comunitatea religioasă căreia îi aparține; p. ext. dezbinare sau neînțelegere pe chestiuni de principiu între grupuri sau persoane unite până atunci; ruptură provocată de o deosebire de păreri; sciziune. – Din fr. schisme, lat. schisma. Vezi definitia »

prelúcă (prelúci), s. f. – Rariște, poiană. Bg. proluka (Candrea), cf. luncă, și rut. preluka. Vezi definitia »