Definita cuvantului bor
BOR1 (‹ fr. {i}; {s} fr. bor[ax]) s. n. Element chimic (B; nr. at. 5, m. at. 10,81, p. t. 2.300ºC, p. f. 2.550ºC), semimetal, cristalin, negru-cenușiu, opac, cu luciu metalic; întrebuințat ca adaos la obținerea unor aliaje, cărora le mărește duritatea și rezistența la coroziune, la detecția neutronilor și la protecția contra lor în tehnica nucleară etc. A fost descoperit în 1808 de H. Davy și independent de J.L. Gay-Lussac și L.J. Thenard.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu bor
REFRACTÓR s. n. 1. lunetă astronomică cu obiectivul din mai multe lentile. 2. dispozitiv optic care schimbă direcția unui fascicul de lumină prin refracție. (< fr. réfracteur, germ. Refraktor) Vezi definitia »
INFERIÓR, -OÁRĂ I. adj. 1. așezat mai jos; de jos. ◊ (despre o parte a unui curs de apă, o regiune) în apropiere de punctul de vărsare; depărtate de izvor. 2. mai mic din punct de vedere numeric. 3. de calitate (mai) proastă; mai puțin bun; mai puțin frumos; mai mic decât alții. 4. care are un grad, o funcție, un rang mai mic decât altul. II. s. m. subaltern, subordonat. (< fr. inférieur, lat. inferior) Vezi definitia »
INDOOR adj. invar. (Despre competițiile sportive) Care se desfășoară în sală, pe teren acoperit. [Pr.: índor] – Cuv. engl. Vezi definitia »
topór (-oáre), s. n. – Bardă, secure. – Mr. tăpor, tupor. Sl. toporŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 417; Conev 66), cf. bg., slov., rut., rus., pol., mag. topor; pare a fi cuvînt oriental, cf. tc. teber. – Der. toporan, s. m. (înv., ostaș înarmat cu topor); toporaș, s. m. (violetă, Viola odorata, V. hirta, V. Jooi; plante, Tagetes patula, Delphinium consolida, Aquilegia vulgaris); toporășiu, adj. (violet, de culoarea toporașului); toporișcă, s. f. (teslă); toporiște (var. toporîște, mr. tăpăriște), s. f. (coadă de topor), din sl. (bg., rus.) toporište. Țig. sp. tober „topor” (Besses 159) ar putea proveni din rom. sau din tc. Vezi definitia »
CONSUMATÓR, -OÁRE, consumatori, -oare, s. m. și f. Persoană care consumă1 bunuri rezultate din producție. ♦ Spec. Persoană care consumă mâncare (și băutură) într-un local public. [Var.: (înv.) consumătór, -oáre s. m. și f.] – Din fr. consommateur. Vezi definitia »