EMPIRÍSM s. n. 1. concepție în filozofie care consideră experiența senzorială ca sursă fundamentală a cunoașterii, negând valoarea abstracțiilor. ♦ ~ logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte; ~ social = orientare sociologică recentă din SUA care, renunțând la orice teorie, procedează la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restrânse. 2. folosirea exclusivă a experienței într-o activitate. (< fr. empirisme) Vezi definitia »

PARAMAGNETÍSM s. n. proprietate a unor corpuri de a se magnetiza temporar în direcția intensității locale a câmpului magnetic. (< fr. paramagnétisme) Vezi definitia »

ALOMORFÍSM s. n. alomorfie. (< engl. allomorphism) Vezi definitia »

POSIBILÍSM s. n. mișcare socialistă moderată, în Franța în sec. XIX, care căuta să abată proletariatul de la metodele revoluționare de luptă, propunând limitarea activității acestuia la cadrul politicii „posibilului”. (< fr. possibilisme) Vezi definitia »

QUAKERÍSM s.n. Doctrina quakerilor. [Pron. cua-che-. / < fr. quakerisme]. Vezi definitia »