HELIOTÉHNICĂ v. heliotehnic (1). [DEX'98] Vezi definitia »

DISCÍTĂ s. f. inflamație a unui disc intervertebral. (< fr. discite) Vezi definitia »

șindrílă (-le), s. f. – Șiță, șindră, scîndurică. – Var. Mold., Trans. șindilă, Banat șindră și var. Germ. Schindel, prin intermediul mag. zsindely (Cihac, II, 388; Borcea 208; cf. Miklosich, Fremdw., 125), ceh. šindel, sb. šindra (› Banat). Der. din sl. scindĭlla (Cipariu, Elem., 60) nu este probabilă. – Der. șindrili, vb. (a acoperi cu șindrilă); șindrilar, s. m. (cel care bate șindrilă pe acoperiș). Vezi definitia »

RUMEGĂTÚRĂ, rumegături, s. f. 1. Ceea ce a fost rumegat (1), hrană rumegată. 2. Rumeguș. – Rumega + suf. -ătură. Vezi definitia »

arámă s. f. – 1. Cupru. – 2. Fel, soi; fire, natură. – Mr. aramă. Lat. *aramen, formă pop. asimilată de la aeramen (Diez, Gramm., I, 5; Candrea, Éléments, 61; Pușcariu 107; Candrea-Dens., 73; DAR; Rosetti, I, 65); cf. alb. rëm, it. rame (piem., engad. aram), fr. airain (‹ v. fr. arain), v. prov., cat. aram, v. sp. arambre, port. arame. Sensul 2 se explică prin obiceiul vechi de a bate monede de aramă, suflate cu un strat de argint sau de aur; prin folosință începea să se ivească fondul de aramă, trădînd calitatea proastă a monedei. Der. arăma, vb. (a arămi); arămar, s. m. (căldărar); arămărie, s. f. (căldărărie); arămeasă, s. f. (vas de aramă); arămi, vb. (a acoperi cu un strat de aramă); arămie, s. f. (căldare de aramă), pe care DAR îl derivă de la bg., sb. aranija „ceaun”, cuvinte care provin mai probabil din rom.; arămioară, s. f. (înv., monedă de aramă); arămiu, adj. (de culoarea aramei); arămos, adj. (bogat în cupru). Vezi definitia »