colástră s. f. – 1. Laptele unei mame imediat după naștere. – 2. Lapte prins. – Var. corast(r)ă, curast(r)ă. Mr. curastă, culastă, megl. gulastră. Lat. cŏlostra (Pușcariu 456; Candrea-Dens., 392; REW 2058; DAR); cf. bearn. coulhistrau, sp. calostro (Corominas, I, 600), v. arag. cullestru, astur. culiestru. Este cuvînt de circulație generală, cf. ALR, I, 207. Rezultatul normal, corastră, a disimulat primul r la l. Din rom. a pătruns în mai multe limbi din Europa orientală; ngr. ϰουλιάστρα, sarak. ϰλιάστρα (Meyer, Neugr. St., II, 75), bg. kolastra, kulastra (Capidan, Raporturile, 205), sb. kónastra, slov. kurastva, rut. kołastra, kułastra, kułestra (Miklosich, Wander., 22), mag. gulászt(r)a, gulesztra (Candrea, Elemente, 401; Edelspacher 14). Ipoteza că bg. kolastra provine direct din lat. și este etimonul rom. colastră, cu l (Romanski 112; Mladenov), este extrem de improbabilă. – Der. corăsli (var. colăstri), vb. (a se prinde laptele; a se strica laptele). Vezi definitia »

iápă (iépe), s. f. – 1. Femela calului. – 2. Tălpig, la războiul de țesut. – 3. Suport pe care se trage plugul, cînd nu este folosit la arat. – 4.Grindă mică. – Mr., megl. iapă, istr. iope. Lat. equa (Pușcariu 755; Candrea-Dens., 795; REW 2883; DAR), cf. sard. ebba, prov. ego, cat., port. egua, sp. yegua. Pentru sensurile secundare, cf. cobilă. – Der. iepar, s. m. (paznic de iepe); iepilă, s. f. (manetă, levier); pare traducere a sl. kobila (Pușcariu, Dacor., VII, 468); iepesc, adj. (de iapă); iepaș, s. m. (poreclă dată de moldoveni soldaților polonezi ai lui Sobieski, care le furau caii), cf. Iorga, R. istorică, V, 266. Vezi definitia »

LAVÁNDĂ, lavande, s. f. 1. (Bot.) Levănțică. ♦ Parfum extras din levănțică. 2. (Cin.) Pozitiv intermediar alb-negru, folosit în contratipare. – Din fr. lavande. Vezi definitia »

círtă (círte), s. f. – 1. Trăsătură. – 2. Cantitate mică, pic. – 3. Moment, secundă. Sl. črŭta (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, 56; Pușcariu, Dacor., VIII, 349); cf. ciort, care aparține aceleiași rădăcini. După Edelspacher 12, din rom. provine mag. csirta. Din aceeași familie fac parte ciorsăi; certat, adj. (tăiat), din sl. čertŭ (Pușcariu, Dacor., IV, 680); cest, s. n. (înv., bucată, fragment, crîmpei), din bg. čest (Tiktin). Vezi definitia »

IÚȘCĂ¹ s. f. (Rar; în expr.) Iușcă de femeie = femeie șireată și plină de temperament. – Cf. femeiușcă. Vezi definitia »