cîrpí (cîrpésc, cîrpít), vb. – A pălmui, a bate, a lovi. Lat. *colapῑre, din gr. ϰολαπίζω. Familia lui colaphus, bine reprezentată în limbile romanice, a dispărut din rom. (cf. REW 2034); această pierdere „importantă” după Pușcariu, Lr., 259, ajunge totală, dată fiind confuzia acestui unic rezultat rom., cu a cîrpi „a petici”; cf. calabr. curpire „a bate, a lovi”, it. colpire. DAR explică acest cuvînt rom. prin asemănarea cu acțiunea de a astupa găurile dintr-un perete prin mortarul care se lipește, cînd este aruncat cu putere. Asemănarea cu țig. kuripen „a lupta” ‹ sp. curar „a lipi” (Claveria 241) pare întîmplătoare. Vezi definitia »

MESÁPI s. m. pl. Populație care a locuit în antichitate în Mesapia (ținut în sudul Italiei), – Din it. messapi. Vezi definitia »

PI¹ interj. (De obicei repetat) Exclamație cu care se cheamă puii, găinile sau rațele (la mâncare). – Onomatopee. Vezi definitia »

ARHEANTROPI („Oameni arhaici”), denumire folosită pentru desemnarea celor mai vechi specii ale genului Homo (Homo habilis și H. erectus). Vezi definitia »

proțăpi, proțăpesc I. v. t. a bate. II. v. r. a sta cu picioarele înfipte în pământ (în fața cuiva). Vezi definitia »