1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul evului mediu în țările românești și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie. Vezi definitia »

AZÍDĂ s. f. combinație organică instabilă care se descompune prin încălzire, uneori producând explozie. (< fr. azide) Vezi definitia »

VÁFELĂ s. f. foaie crocantă din aluat nedospit servind ca foaie de tort la prepararea napolitanelor, a cornetelor de înghețată etc. (< germ. Waffel) Vezi definitia »

ȘTIÚCĂ, știuci, s. f. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare înarmată cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață; mârliță (Esox lucius). ◊ Compus: știucă-de-mare = pește de 50-80 cm, cu corpul asemănător cu al șarpelui, cu spinarea verzuie și pântecele alb, cu gura în forma unui cioc lung (Belone belone). – Din bg., scr. štuka. Vezi definitia »

hóră (hóre), s. f. – Oraș. Ngr. χώρα (DAR; Gáldi 196). Sec. XVIII, înv. Vezi definitia »