PLANTATÓR, -OÁRE s.m. și f. 1. Cel care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței de vie etc. 2. Proprietar al unei plantații (2). [Cf. fr. planteur]. Vezi definitia »

văcsuitór (su-i-) s. m., pl. văcsuitóri Vezi definitia »

DEZINHIBATÓR s. m. substanță psihotropă care poate produce dezinhibiție. (< dezinhiba + -tor) Vezi definitia »

șerbitór, șerbitoáre, adj. (înv.) 1. (persoană) aservită, șerbită. 2. (persoană) care servește pe cineva, care slugărește. Vezi definitia »

feciór (fecióri), s. m. – 1. (Înv.) Copil. – 2. Băiat, tînăr, flăcău. – 3. Servitor, valet. – Mr., megl. fițor, istr. fețor. Lat. *fĕtĭolus, dim. de la fĕtus (Pușcariu 593; Candrea-Dens., 561; REW 3273; DAR), sau mai probabil der. internă de la făt › *fetcior sau *fetșor. Folosirea sa este generală, cf. ALR, 187. – Der. fecioară, s. f. (fată virgină), istr. fețǫre (după Pușcariu 594 și DAR, din lat. *fĕtĭola); feciorandru, s. m. (flăcău); feciorariță, s. f. (rar, Trans., fată bărbătoasă); feciorelnic, adj. (virginal); fecioresc, adj. (virginal; Trans., propriu băieților); feciorește, adv. (în mod feciorelnic); feciori, vb. (înv., a trăi în mod cast; Trans., a duce viață de copil); feciorică, s. f. (plantă, Herniaria glabra); feciorie, s. f. (virginitate; Trans., tinerețe); feciorime, s. f. (Trans., mulțime de feciori); desfeciori, vb. (a deflora, a dezvirgina). – Din rom. provin alb. fičor (Jokl, RF, II, 246), bg. fičor (Capidan, Raporturile, 195), mag. ficsor (Edelspacher 14; Candrea, Elemente, 407). Vezi definitia »