COGNAȚIÚNE s. f. 1. înrudire naturală, în dreptul roman. 2. (lingv.) înrudire a cuvintelor. (< lat. cognatio) Vezi definitia »

CÍNE pron. 1. (Interogativ; ține locul unui substantiv care denumește o persoană sau un animal ori al unui pronume, așteptat ca răspuns la întrebare) Cine a venit? ◊ Expr. Cine (mai) știe? = nu știu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). Tu nu știi cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis... ◊ Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) există om care, (nu) se găsește persoană care... 3. (Nehotărât) Fiecare, oricine, oricare. Zică cine ce va vrea. [Gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem). Vezi definitia »

FRĂȚÍNE, frățini, s. m. (Pop.; urmat de un adjectiv posesiv) Frate. [Var.: frățân s. m.] – Din frate + suf. -âne. Vezi definitia »

SUSPENSIÚNE s. f. v. suspensie. Vezi definitia »

RETROGRESIÚNE s. f. 1. Mișcare în sens invers celui normal sau general. 2. (Psih.) Act de revenire sau de întoarcere la comportamente și atitudini ce țin de o perioadă depășită a dezvoltării individuale. [Pr.: -si-u-] – Din fr. rétrogression. Vezi definitia »