CAUS- Element prim de compunere savantă cu semnificația „arsură”, „arzător”. [Pron. ca-us-, var. caust-, causto-. / < fr. causto-, cf. gr. kausis, kaustikos]. Vezi definitia »

CÁNTUS s.n. Unghiul, comisura pleoapelor. [< fr. canthus, cf. gr. canthos]. Vezi definitia »

EMPROSTOTÓNUS s. n. contractură generalizată în unele cazuri de tetanus, care amintește de poziția fătului în uter. (< fr. emprosthotonos) Vezi definitia »

CACUS (în mitologia romană), hoț faimos, fiul lui Vulcan. Creatură monstruoasă, este reprezentat cu trei capete scoțînd flăcări pe gură. După o tradiție, a fost sugrumat de Herakles, căruia îi furase vitele în timp ce acesta dormea. Simbolizează hoția și pe cei mai îndemînatici hoți. Vezi definitia »

DÓCHMIUS s. m. picior de vers antic compus dintr-o silabă scurtă, două lungi, urmate de o silabă scurtă și iarăși de una lungă. (< fr., lat. dochmius, gr. dokhmios) Vezi definitia »