CONTONDÉNT, -Ă adj. (Despre obiecte, corpuri) Tare, cu care se poate lovi fără a tăia. [Cf. fr. contodant]. Vezi definitia »

BREVILOCVÉNT, -Ă adj. (despre vorbire) scurt. (< it. breviloquente) Vezi definitia »

CONSOLÁNT, -Ă adj. consolator. (< fr. consolant) Vezi definitia »

NECONCORDÁNT, -Ă, neconcordanți, -te, adj. Care nu este în concordanță cu ceva, care nu se potrivește; nepotrivit. – Ne- + concordant. Vezi definitia »

avînt (avînturi), s. n. – Pornire, elan, însuflețire. Din vînt, cu prep. adv. a-. Dacă această ipoteză nu este greșită, avînt trebuie să fi fost la început înțeles ca adv. (această valoare nu apare în niciun text cunoscut, dar este cert că acest cuvînt nu apare în texte anterioare sec. XIX, și nici în dialecte). Construcția ar fi identică, deci, cu acasă, afund, aminte etc; expresia a da avînt poate fi foarte bine interpretată a da a vînt. Apoi, cuvîntul fiind simțit ca un s., s-a putut deriva de la el vb. avînta, formație probabil artificială și modernă, motivată de paralelismul fr. élan-élancer, germ. Schwung-schwingen. După DAR, avînt este formație postverbală de la avînta, și acesta este o compunere internă, pe baza lui vînt. Der. avînta, vb. (a împinge, a lansa, a arunca). Vezi definitia »