INTELIGÉNȚĂ s. f. capacitate a individului de a se adapta la împrejurări noi, de a sesiza relațiile esențiale și de a găsi o ieșire dintr-o anumită situație, de a rezolva probleme noi; deșteptăciune. ◊ om inteligent. ♦ ~ artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane. (< fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz) Vezi definitia »

PURÍNĂ s. f. compus organic heterociclic, unitate de bază a acidului uric, component al acizilor nucleici. (< fr. purine) Vezi definitia »

GHÉBĂ, ghebe, s. f. Manta țărănească lungă, împodobită cu găitane. [Var.: gheb s. n., ghebeá s. f.] – Din tc. kebe. Vezi definitia »

BANCHÍZĂ s. f. 1. câmp de gheață în regiunile polare de-a lungul țărmurilor mării; pack. 2. picior de susținere la baza unui puț de mină în curs de spălare pentru a susține zidăria de deasupra până face priză. (< fr. banquise) Vezi definitia »

PRÉDICĂ, predici, s. f. Cuvântare rostită de un cleric în biserică, în care se explică și se comentează un text biblic și se dau credincioșilor îndrumări morale; omilie; p. gener. expunere cu conținut moralizator. – Din predica. Vezi definitia »