ALÉLĂ, alele, s. f. (Biol.) Genă de un anumit tip de pe același cromozom. – Din fr. allèle. Vezi definitia »

țeávă (-țévi), s. f. – Tijă, tub. – Var. Bucov. țavie. Mr. țae, megl. țavă. Sl. cĕvĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 431; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Iordan, Dift., 79; Conev 61; Ivănescu, BF, VI, 102), cf. bg. cĕva, cr., slov. cĕv, pol. cewie. Vezi definitia »

MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, dispuse în capitule sau spice, foarte sensibile când sunt atinse (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa. Vezi definitia »

LÍRĂ¹ s.f. 1. Instrument muzical cu coarde în formă de arc foarte îndoit, cu care poeții din antichitate își acompaniau recitarea poemelor. ♦ (Fig.) Simbol al talentului poetic, al poeziei (lirice). 2. Dispozitiv în formă de liră (1), care permite dilatarea unei conducte. 3. Priză de curent folosită la vehiculele cu tracțiune electrică. 4. Element decorativ în formă de liră (1), utilizat îndeosebi în mobila biedermeier. [< fr. lyre, it. lira, lat., gr. lyra]. Vezi definitia »

DORẤNGĂ, dorângi, s. f. (Reg.) Culme (3). ♦ Prăjină care servește la transportarea unui hârdău de către două persoane sau care servește la întinsul rufelor. – Magh. dorong. Vezi definitia »