mérge (mérg, mérs), vb. – 1. A umbla, a se îndrepta spre, a pleca. – 2. A călători, a se deplasa. – 3. A se extinde într-o direcție determinată. – 4. A frecventa. – 5. A continua, a dura, a urma. – 6. A circula, a da curs. – 7. A funcționa (o mașină). – 8. A se realiza un negoț. – 9. A progresa, a înainta. – 10. A opera, a proceda. – 11. A intra în anumite jocuri de cărți. – 12. A veni, a se conforma, a se ajusta, a asorta. – 13. A conveni, a fi oportun. – 14. A fi posibil, a fi permis. – 15. A se folosi, a se uza, a se consuma. – 16. A trece. – 17. (În expresii) A cădea, a se desprinde, a se rostogoli. – 18. (Cu pron. în dativ) A-i prii, a fi. – 19. (Cu după) A se mărita, a se căsători. – 20. (Cu pe) A avea un oarecare număr de ani, neîmpliniți. – Var. (Trans.) mere. Mr. nergu, nerșu, megl. mierg, merș, istr. meg, mes, mere. Lat. mergĕre „a se scufunda” (Candrea, Bul. Soc. fil., II, 12; Pușcariu 1056; Candrea-Dens., 1080; Densusianu, GS, II, 20; REW 5525), cf. alb. mergoń „a îndepărta” (Meyer 274; Philippide, II, 647), sard. imbergere „a împinge” ‹ lat. inmergere (Wagner 111). Cf. și Daicovici, Dacor., V, 477; Rosetti, I, 175; Cortés 131. Semantismul presupune un sens intermediar, „a cădea” ca cel care apare (17) în fraze ca vă croiesc de vă merg petecele (Creangă). Var. mere e puțin clară. Poate-i vorba de un proces de asimilare al conjug., datorat participiului mers, ca în curs, cure sau cura (care apoi a evoluat în sens contrar, pînă a ajuns la curgere). Prezența acestei forme în Trans. și în istr. este dovada unei schimbări foarte vechi. Trebuie să existe și în Mold. (cf. poezie populară: după dăscălaș n’oi mere, că mă ține cu pomene), și probabil în tot domeniul rom., cf. mereu. Der. mergător, s. m. (înv., călător); înainte-mergător, s. m. (precursor), după sl. predteča și apoi după lat. praecursor; mers, s. n. (umblat; mișcare; progres, dezvoltare; umblet); mersură, s. f. (umblet); demers, s. n. (diligență, solicitare), format după fr. démarche, pe baza paralelismului marche-mers; premerge, vb. (a preceda), se folosește în Trans., format după germ. vorgehen; premergător, adj. (precedent, antepus; vestitor; s. m. precursor), după fr. précurseur. Vezi definitia »

ștérge (-g, -rs), vb. – 1. A curăța, a usca, a zvînta. – 2. A curăța de praf, a freca, a scutura. – 3. A rade, a tăia, a bara, a anula. – 4. A elimina, a distruge, a anihila. – 5. A fura, a șterpeli. – 6. A face să dispară din minte, din amintire. – 7. (Cu pron. o) A pleca repede, a ieși în grabă. – 8. A atinge ușor, a linge. – Mr. aștergu, aștersu, aștergere, megl. șterg(iri). Lat. extĕrgĕre (Pușcariu 1643; REW 3088), cf. prov. esterzer, v. fr. esterdre, cat. estargir, sp. estarcir; probabil confundat cu abstergere. – Der. ștergar, s. n. (prosop, șervet; batistă, batic); ștergător, adj. (care șterge); ștergătoare, s. f. (cîrpă); ștergură, s. f. (Trans., prosop); cf. mînăștergură; șters, adj. (curățat, frecat, ras; decolorat; ros; uitat); neșters, adj. (neuitat); ștersătură (var. ștersură), s. f. (pasaj scris și șters). Vezi definitia »

PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere. Vezi definitia »

întínge (întíng, întíns), vb. – A muia, a îmbiba. Lat. tĭngĕre (Pușcariu 886; REW 4504; DAR), cf. it. tingere, fr. teindre, sp. teñir, port. tingir. În parte omonim al lui întinde, datorită omonimiei part. întins (ca în cazul lui încinge cu încinde); totuși, nu pare atît de rar cum presupune DAR, în limba actuală. – Der. întinsoare, s. f. (mîncare cu sos sau grăsime, care se mănîncă întingînd). Vezi definitia »

APLANOGAMETÁNGE s. m. organ al plantelor în care se formează aplanogameții. (< fr. aplanogamétange) Vezi definitia »