TAUMATÚRG, taumaturgi, s. m. Persoană care, în concepția unor religii, ar poseda însușirea de a face minuni; făcător de minuni. – Din fr. thaumaturge. Vezi definitia »

a fi dus cu funia în larg expr. (intl.) 1. a-și mărturisi rapid vina (în anchetă). 2. a se intimida în fața anchetatorilor din cauza lipsei de experiență. Vezi definitia »

bémberg (înv.) s. n. Vezi definitia »

garg- – Rădăcină expresivă, ale cărei der. desemnează insecte, ca gîng-; cf. și bg. gurgulica „turturea”, ngr. γαργάρι, sp. gorgojo, lat. curculio. Der. gărgăriță, s. f. (insectă, Calandra granaria; nume dat mai multor insecte, Bruchus pisi, Tinea granella, Coccinella septempunctata), care uneori se derivă, probabil neîntemeiat, din lat. *gurgulus în loc de curculis (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 586); din ngr. γαργάρι (Bogrea, Dacor., IV, 816); din bg. găgrica (Conev 52) sau din sb. gàgrica (Cihac, II, 116), dar care trebuie să fie un der. de la tema expresivă reduplicată gărgăr-, cu suf. -iță, cf. veveriță, bivoliță; originea expresivă este de asemenea evidentă, datorită numărului mare de var.: gîrgără, gîrgăliță, gărgăliță, gîlgăriță, etc. Din aceeași rădăcină provine gărgăun, s. m. (insectă, trîntor, Vespa crabro; bondar, bărzăun, Bombus terrestris; Molia-stupilor; îngîmfat, îmfumurat, fanafaron), cf. și găun (după DAR și Scriban, din lat. crabro, ceea ce pare dificil, cf. REW 2293). – Der. gărgărițos (var. gărgălițos, gărgăricios), adj. (viermănos), gărgărițit (var. (în)gărgărițat), adj. (viermănos); gărgăunos, adj. (viermănos). Din rom. provin bg. gargarica (Capidan, Raporturile, 215); sb. gagrica, rut. gulgulyca, gergelyca, mag. gergelice, gergerice (Candrea, Elemente, 405; Berneker 290). Vezi definitia »

ERG¹ s. m. unitate de măsură pentru energie, lucru mecanic și căldură egală cu lucrul mecanic efectuat de o forță de o dină care își deplasează punctul de aplicație cu 1 cm. (< fr. erg, gr. ergon) Vezi definitia »