STRÁJĂ, străji, s. f. 1. Pază, apărare, scut. ◊ Loc. vb. A face (sau a ține) strajă sau a fi (sau a sta, a se pune) de strajă = a străjui, a păzi. ◊ Expr. A-și pune strajă gurii (sau, rar, ochilor) = a-și înfrâna dorința de a vorbi (sau de a privi). ♦ Loc unde stă un paznic; post de veghe. ♦ Cetățuie (situată la oarecare înălțime) în care se adăposteau odinioară străjerii. ♦ (Înv.) Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de strajă un ostaș. 2. (Azi rar) Paznic, străjer, santinelă. ♦ Gardă, escortă. 3. (În sintagma) Foaie de strajă = prima foaie a unei cărți, înaintea paginii de titlu. 4. Fiecare din cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 5. Apărătoare la mânerul unei săbii. 6. Vamă prin care, după mistica religioasă creștină, se presupune că trece sufletul mortului, înainte de a ajunge în fața judecății. 7. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește. [Var.: (reg.) streájă s. f.] – Din sl. straža. Vezi definitia »

OBSERVÁNȚĂ s. f. 1. observare, respectare a legilor, a normelor religioase. 2. (med.) respectarea de către bolnav a tratamentelor prescrise. (< fr., engl. observance) Vezi definitia »

HEXÓZĂ, hexoze, s. f. Nume generic dat monozaharidelor cu șase atomi de carbon în moleculă. – Din fr. hexose. Vezi definitia »

frunte înaltă expr. (iron.) chelie. Vezi definitia »

BÂZÂITÚRĂ, bâzâituri, s. f. Bâzâială. [Pr.: -zâ-i-] – Bâzâi + suf. -tură. Vezi definitia »