Definita cuvantului rece
RÉCE, reci, adj. 1. Care are o temperatură (mai) scăzută față de o limită dată, față de un mediu oarecare sau față de căldura corpului omenesc; lipsit de căldură; care dă senzația de frig, care aduce frig. ◊ Climă rece = climă polară; p. ext. clima regiunilor situate în apropierea cercului polar, unde temperatura nu depășește, de obicei, 10°C. Abces rece = abces fără caracter inflamator. ♦ (Substantivat, n. sg.) Temperatură scăzută, răceală, frig. ◊ Loc. adv. La rece = a) la o temperatură scăzută, în jurul lui 0°C; b) la temperatura normală, fără a încălzi; c) fig. neinfluențat de sentimente, nepărtinitor, obiectiv. ♦ Fig. Care înfioară, care înfrigurează. ◊ Expr. (Substantivat) A-i trece (cuiva) rece prin inimă (sau prin spate) = a se înfiora. ♦ (Despre hrană) Care și-a pierdut căldura; răcit; care se compune din alimente neîncălzite; care se consumă fără a fi în prealabil încălzit. ♦ (Despre produse de panificație, în special despre pâine) Care nu e proaspăt; vechi, uscat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care nu ține cald. ♦ (Despre oameni, p. ext. despre organele sau membrele lor) Cu temperatura scăzută sub nivelul normal; p. ext. înțepenit (de frig, de emoție). ◊ Expr. A(-i) fi (cuiva) inima rece = a-i fi mereu teamă. (Cu) sânge rece = (cu) calm, (cu) prezență de spirit. ♦ Care și-a pierdut sau e lipsit de căldura animală; inert, neînsuflețit, țeapăn. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de căldură sufletească; insensibil, indiferent; neprietenos, distant. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care exprimă ostilitate, indiferență, lipsă de sensibilitate. ♦ Nepăsător, impasibil, imperturbabil. ♦ (Despre gândire, idei, noțiuni etc.; adesea peior.) Cu caracter obiectiv, bazat numai pe elemente logice. ♦ (Despre o încăpere) Neprietenos, neospitalier, străin. – Lat. recens „proaspăt, recent”.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu rece
LÁRICE s.f. (Bot.) Zadă. [Var. lariță s.f. / < it. larice, lat. larix, -cis]. Vezi definitia »
REINTRODÚCE, reintrodúc, vb. III. Tranz. A introduce ceva din nou, a face să intre din nou. – Re1- + introduce. Vezi definitia »
ce care nu stie absolut nimic Vezi definitia »
PROTORÁCE s. n. primul segment al toracelui la insecte. (după fr. prothorax) Vezi definitia »
crúce (crúci), s. f. – 1. Obiect format din două bucăți de lemn, piatră etc. puse perpendicular una peste alta, constituind simbolul credinței creștine. – 2. Semnul crucii. – 3. Crucifix. – 4. (Rar) La cărțile de joc, treflă. – 5. Steag al unei oști creștine. – 6. Companie, breaslă. – 7. Diademă în formă de cruce purtată de mirese la ceremonia de nuntă. – 8. Răscruce, răspîntie. – 9. Miez de nucă. – 10. Nume dat mai multor plante cu flori în formă de cruce: Galium cruciata; Paris quadrifolia etc. – 11. Nume dat diferitelor obiecte în formă de cruce: orcic, bîrnă transversală, transept, căprior, traversă, grindă longitudinală, cap de cruce, spiță, diblu, braț. – Mr. c(ă)ruță, megl. cruță. Lat. crŭcem (Pușcariu 416; Candrea-Dens., 411; REW 2348; DAR); cf. alb. krük (Meyer 207; Philippide, II, 639), it. croce, prov. crotz, fr. croix, sp., port. cruz. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 300). – Der. cruciuliță, s. f. (crucifix; medalion; nume dat mai multor plante cruciforme); cruci, vb. (a răstigni; a încrucișa, a amesteca două rase de animale; a blasfemia; refl., a-și face semnul crucii, a se închina; a se minuna, a fi surprins), pentru al cărui al doilea sens cf. corci; încruci, vb. (a încrucișa; a-și face cruce); crucelnic, s. n. (piesă la războiul de țesut; vîrtelniță); crucer, s. m. (centimă dintr-un florin austriac), de la cruce după modelul lui Kreuzer, cf. creițar; crucer, s. m. (monedă), formație artificială din sec. XVIII; descruci, vb. (a descompune elementele unei cruci, a desface); răscruce, s. f. (răspîntie; cruce a căruței; cruce a vîrtelniței); cruciș, adv. (pieziș, oblic; în formă de cruce); încrucișat, s. n. (răscruce; cruce de vîrtelniță); încrucișa, vb. (a pune în formă de cruce; a amesteca animale de rase diferite; refl., a-și tăia drumul, a se întretăia; refl., a-și face cruce; refl., a se uita cruciș); încrucișetură, s. f. (răspîntie, răscruce); descrucișa, vb. (a desface ce era încrucișat); crucișetor, s. n., format după fr. croiseur. – Der. neol. cruciadă, s. f., din fr. croisade; cruciat, s. m., cf. it. crociato; crucifica, vb., din lat. crucificare, sec. XIX; crucifix, s. n., din fr.; cruciform, adj., din fr. Vezi definitia »