AC, ace, s. n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir care servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ◊ Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. ♦ Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna. 3. Indicator la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens) – Lat. acus. Vezi definitia »

bageác (bageacuri), s. n. – Lucarnă, fumar. – Var. bagea(că), bageag(ă). Mr. băgé,, megl. báğă. Tc. baca(k) (Șeineanu, II, 35; Lokotsch 167; Ronzevalle 43; Graur, GS, VI, 330); cf. ngr. μπαδζάϰ, alb. bağë, bg. badza. Pușcariu, Dacor., VIII, 107, pare a considera bagea drept formă primitivă, și bageacă drept rezultat al contaminării cu ogeac. Vezi definitia »

BAC¹, bacuri, s. n. 1. Ambarcație cu fundul și capetele plate, cu care se fac scurte traversări de râuri sau de lacuri sau care este folosită pentru serviciile auxiliare ale unei nave; brod, brudină, pod umblător. 2. (Sport) Platformă sau ambarcație cu vâsle, fixată pe apă pentru antrenamentul canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. 3. (Tehn.) Recipient, vas cu diverse utilizări industriale. – Din fr. bac. Vezi definitia »

NOVOLÁC s.n. (Chim.) Rășină sintetică obținută prin condensarea fenolului cu formaldehidă în mediu acid, care se folosește în industria lacurilor. [< fr. novolaque]. Vezi definitia »

BOSNIÁC, -Ă, bosniaci, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Bosniei sau populației ei, privitor la Bosnia sau la populația ei. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bosniei (provincie în Iugoslavia). – Fr. bosniaque. Vezi definitia »