TÁCTICĂ s.f. 1. Parte a artei militare care se ocupă cu organizarea și conducerea acțiunilor de luptă ale trupelor. 2. Știința de a determina mijloacele și formele de acțiune, într-o perioadă relativ scurtă, pentru realizarea obiectivelor unei mișcări sociale, a unui partid politic etc., în funcție de împrejurările social-politice din acea perioadă. 3. Mijloacele folosite de cineva pentru a face să izbutească o întreprindere, o acțiune etc. [Gen. -cii. / < fr. tactique, cf. gr. taktike – arta de a orândui]. Vezi definitia »

HUMORÉSCĂ s.f. Compoziție instrumentală cu o temă sprintenă și glumeață. [Var. umorescă s.f. / < germ. Humoreske, cf. fr. humoresque]. Vezi definitia »

ceáșcă (céști), s. f. – Vas mic cu gura largă, servind la băut. – Megl. cașcă. Pol. czaszka, din sl. čaša „vas” (Miklosich, Slaw. Elem., 52: Cihac, II, 47; Meyer 443; Berneker 137; Conev 64), cf. bg. čas(k)a, alb. tsatskë, ngr. τσάσϰα. – Der. ceașnic, s. m. (paharnic), din sl. čašinikŭ. Vezi definitia »

PẤRPĂRIȚĂ, pârpărițe, s. f. 1. Mică piesă metalică fixată în piatra alergătoare de la moară, în care intră capătul de sus al fusului. 2. (Reg.) Cilindru care susține pietrele morii și care este pus în mișcare prin acțiunea roții cu măsele. 3. Gaură în mijlocul pietrei alergătoare de la moară, în care cad grăunțele din teică pentru a fi măcinate. 4. (Reg.) Teică (la moară). [Acc. și: pârpăríță] – Din sl. prŭprica, ucr. perepelyća. Vezi definitia »

SUVEICÚȚĂ, suveicuțe, s. f. Diminutiv al lui suveică. – Suveică + suf. -uță. Vezi definitia »