Definita cuvantului burebista
BUREBISTA, rege geto-dac (c. 82-44 î. Hr.), întemeietor al statului centralizat al geto-dacilor, care se întindea din munții Slovaciei și Dunărea mujlocie până la Hemus și Marea Neagră. Pe plan intern, politica lui B. a fost îndreptată spre unificarea formațiunilor politico-militare din Dacia și spre construirea unui sistem defensiv în zona M-ților Orăștiei. Pe plan extern, a dus o politică activă de redobândire a unor vechi ținuturi dacice și de preîntîmpinare a pericolului roman în Pen. Balcanică. În anul 60/59 î. Hr. i-a învins pe boii și tauriscii de la Dunărea mijlocie și din Slovenia, iar între 50 și 48 î. Hr. a cucerit și supus influenței sale cetățile grecești de pe țărmul de N și V al Mării Negre, precum șu terit. cuprins între Dunăre și Balcani. A intervenit în conflictul dintre Cezar și Pompei (48 î. Hr.), făgăduindu-i acestuia din urmă ajutor militar. După moartea sa (44 î. Hr.). statul geto-dac dezmembrat temporar, s-a refăcut sub conducerea lui Decebal.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu burebista
RECITÁ vb. I. tr. A spune cu voce tare (de obicei pe de rost) o poezie sau o bucată în proză; a declama. [P.i. recít, 3,6 -tă. / < fr. réciter, it., lat. recitare]. Vezi definitia »
CONTRACTÁ2 vb. I. 1. tr., refl. (Despre mușchi) A (se) strânge, a (se) zgârci. 2. refl. (Despre metale și alte materiale) A-și micșora dimensiunile. [P.i. 3 -tă. / < fr. contracter, cf. lat. contrahere, contractus – a strânge]. Vezi definitia »
DEVASTÁ vb. I. tr. A pustii, a nimici; a distruge, a ruina. ♦ A jefui, a prăda. [< fr. dévaster, lat. devastare]. Vezi definitia »
deșteptá (deșteptát, deșteptát), vb. – 1. A trezi. – 2. A însufleți, a înviora, a stimula. – Mr. dișteptu; dișteptare, megl. diștet, diștitari. Lat. dĭspectāre „a deschide ochii”. Rezultatul rom., în mod normal *dișpept, a suferit o asimilație, aceeași ca în așpept › aștept. Semantismul este normal, dacă se pleacă de la sensul „a deschide ochii”, care apare în lat. și care este firesc, astfel încît dĭspectāre nu este altceva decît un frecventativ de la dĭspĭcĕre „a deschide ochii și a începe să vadă”. Această der. a fost deja indicată de Candrea, Rom., XXXI, 307, dar nu a fost acceptată și pînă la urmă a fost abandonată chiar de autor, din motive pe care nu le înțelegem. A influențat poate în lipsa ei de succes conștiința diferenței semantice prea mari între rezultatul rom. și reprezentanții romanici ai lui dĭspectāre (it. dispettare, cat. despitar, sp. despechar), toți cu sensul de „a provoca supărare”. Acest criteriu, totuși, nu pare suficient, întrucît der. romanici sînt mai puțin clari decît rom., și este mai probabil să provină direct din despĭcĕre, prin intermediul part. despectus (Parti 374; Corominas, II, 153). Este adevărat că s-a semnalat în rom. un corespondent despeta, vb. (a supăra, a necăji), care ar reprezenta același etimon (Lacea, Dacor., IV, 777; REW 2579); dar, pe de o parte, acest cuvînt lipsește în toate dicționarele rom., ne este necunoscut și pînă la un anume punct este îndoielnic, iar pe de altă parte, paralelismul cu aștepta demonstrează că rezultatul rom. al lui dĭspectāre nu putea fi despeta. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din lat. *deexpergĕre (Cihac, I, 77; Lambrior, Rom., VII, 92) sau lat. *dĭsperrĕctāre (Tiktin), la fel de dificil fonetic; din lat. *deexcĭtāre (Pușcariu 528; REW 2515; Candrea-Dens., 494; Iordan, Dift., 49; Pascu, I, 76; Densusianu, GS, II, 8; Candrea; Scriban), al cărui fonetism nu se înțelege la rîndul lui. Der. deștept, adj. (ager; inteligent, isteț, pătrunzător), a cărei formație este puțin clară, dar care derivă probabil direct de la dispectus, part. de la dispĭcere (după autorii menționați, din lat. *deexcĭtus); deșteptăciune, s. f. (inteligență, pătrundere); deșteptător, adj. (care deșteaptă). Vezi definitia »
Fiinta care te -a nascut Vezi definitia »