EPIGLOTÍTĂ s. f. inflamație a epiglotei. (< fr. épiglottite) Vezi definitia »

PSIHODRÁMĂ s. f. 1. metodă psihoterapeutică modernă, prin improvizația jocului dramatic a unui grup de bolnavi ca mijloc de exteriorizare a trăirilor și gândurilor acestora. 2. test ca mijloc de selecție a candidaților pentru anumite posturi care necesită multă dezinvoltură în relațiile cu publicul. (< fr. psychodrame) Vezi definitia »

CROȘÉTĂ s.f. 1. Ac lung cu vârful în formă de cârlig, cu care se lucrează diferite împletituri (mai ales dantele) din ață, lână etc. 2. Tijă prevăzută cu o lamă, servind la îndepărtarea pământului rămas într-o formă de turnătorie. 3. Piesă din oțel de forma unui cui cu cap lățit prevăzut cu găuri, folosit în solidarizarea îmbinărilor de lemn. 4. (Poligr.) Paranteză colțuroasă, dreaptă. [Var. croșet s.n. / < fr. crochet]. Vezi definitia »

DUȘEGUBÍNĂ, dușegubine, s. f. Răscumpărare (în bani sau vite) percepută în Moldova și Țara Românească pentru comiterea unui omor, a unui adulter, pentru răpirea unei fete etc. – De⁴ + șugubină. Vezi definitia »

cîrciumă (cîrciumi), s. f. – Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mîncăruri). – Var. cîrcimă, crîcimă, crîșmă, crîjmă (cu der. săi). Sl. krŭčĭma (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 318; Cihac, II, 41; Meyer 207; Berneker 666; Conev 88); cf. bg. krŭčma, sb., slov. krčma, mag. korcsima. Der. cîrciumar, s. m. (proprietar de cîrciumă); cîrciumăreasă, s. f. (nevastă de cîrciumar; femeie care are o cîrciumă; plantă ornamentală, Zinnia elegans); cîrciumări, vb. (a fi cîrciumar; a trafica, a specula); cîrciumărie, s. f. (îndeletnicirea de cîrciumar); cîrciumărit, s. n. (îndeletnicirea de cîrciumar; înv., în Mold., contribuție pe cîrciumi, care reprezenta cinci lei pe an în sec. XVIII); cîrciumăriță (mai adesea crîșmăriță), s. f. (cîrciumăreasă). Der. reprezintă adesea forme sl., cf. bg. krŭčmar, krŭčmarica, slov., cr. krčmariti (‹ sl. kručĭmiti). Vezi definitia »